O variantă mai accesibilă a rețetei originale, în care untul clasic și mozzarella rasă aduc o textură cremoasă și un gust echilibrat, păstrând combinația dintre ouăle de calitate și prosciutto crudo.
Ingrediente (1 porție)
2 ouă de găini crescute în aer liber
30 g unt
2–3 felii de prosciutto crudo
30–40 g mozzarella rasă
Crackersi din făină integrală, pentru servire
Opțional: roșii cherry și avocado
Mod de preparare
Rupeți feliile de prosciutto în bucăți și sotați-le ușor într-o tigaie încinsă, până devin ușor crocante și își eliberează aroma.
Adăugați untul și lăsați-l să se topească complet, amestecând ușor pentru a se combina cu sucurile lăsate de prosciutto.
Spargeți ouăle direct în tigaie și amestecați constant cu o spatulă, până când compoziția capătă o consistență cremoasă.
Întindeți ouăle uniform pe suprafața tigăii, formând un strat rotund.
Presărați mozzarella rasă pe toată suprafața omletei.
Opriți focul și lăsați omleta să stea aproximativ 2–3 minute, până când brânza începe să se topească.
Rulați omleta cu grijă folosind spatula, pentru a păstra interiorul moale și aromat.
Serviți imediat, alături de crackersi din făină integrală. Pentru prospețime, adăugați roșii cherry și felii de avocado.
Note de autor
Această versiune păstrează ideea rețetei originale, dar folosește ingrediente ușor de găsit și un profil de gust mai familiar. Mozzarella aduce o topire uniformă, iar untul clasic susține aroma prosciutto-ului fără să o acopere.
Un comentariu la „Omleta Lombardiera | Mozzarella Edition”